Eva Kmentová
Eva Kmentová (1928-1980) a absolvit sculptura la Academia de Arte Aplicate din Praga în 1951. Urmărirea modernității, fără patos și fără subtexte simbolice, s-a reflectat în alegerea idolilor său în sculptură: Pablo Picasso, Henri Laurens și, mai presus de toți, Fernand Léger. Prima expoziție solo a Evei Kmentová a avut loc la Praga în 1963. Trei ani mai târziu, artista a început să imprime și să toarne în ghips la început obiecte cotidiene și, apoi, părți ale propriului său corp. Această deschidere intransigentă a structurilor ideaționale și-a găsit expresia în cadrul proiectului „Traces” [Urme] cu mulaje de ghips ale tălpilor, lucrare deschizătoare de drumuri, creată de Kmentová în 1970. La expoziția „Europe Europe” din Bonn din 1994, ce a adus recunoașterea oficială a meritelor avangardelor din Europa Centrală și de Est în contextul general al artei din secolul al XX-lea, publicul a avut ocazia de a aprecia importanța crucială a sculpturilor Evei Kmentová, ce transcend situația particulară a Cehiei din anii 1960-70.
Eva Kmentová, Marie, 1969, sculptură realizată din azbociment, înălțime/lungime 140 cm. Prin amabilitatea artistei.