RO | EN


Mediere

Programul de mediere a reprezentat de la bun început una dintre mizele importante ale Fundației Art Encounters, iar publicul tânăr și adult beneficiază prin acest program de tururi ghidate, cursuri și întâlniri dedicate dezbaterii fenomenului artei contemporane. Aici sunt incluse: cursuri pentru copii pe categorii de vârste, tururi ghidate ale expozițiilor, cursuri de introducere în arta contemporană pentru adulți, tururi tematice, ateliere de creație pentru familii cu copii, precum și un ziar dedicat Bienalei Art Encounters 2021. Programul de mediere culturală e realizat în parteneriat cu Asociația Culturală Contrasens.

My Art Encounters, organizat de Fundația Art Encounters, reprezintă programul de mediere culturală dedicat copiilor și publicului tânăr (5 – 34 ani) din mediul urban și rural al județului Timiș, reunind sub o singură umbrelă mai multe tipuri specifice de activități educaționale prin care ne propunem să apropiem publicul larg și publicul tânăr, școlar din Timișoara și din județul Timiș, de fenomenul artei contemporane. My Art Encounters este un proiect inovator în ceea ce privește metodele de implementare alese în domeniul educației prin cultură și în același timp un proiect original, unic în România, care pornește de la nevoi identificate în modul de raportare al societății românești tinere față de arta contemporană, nevoi pe care încearcă să le rezolve prin soluții customizate, folosindu-se de contextul cultural major creat de Bienala Art Encounters.

stART – PRIVEȘTE, ASCULTĂ GÂNDEȘTE, organizat de Asociația Culturală Contrasens, este un program de educație prin cultură și de mediere culturală gândit pentru publicul adult (35-65+ de ani) menit să îi facă pe oamenii cu istorie, profile, interese și nevoi diverse, “hard to reach” sau “easy to reach”, dar uită, să includă artă contemporană, evenimentele, spațiile și instituțiile de cultură în viață lor zilnică, să găsească valoare și relevanță în artă pentru creșterea și dezvoltarea personală. START = fiindcă nu este niciodată prea târziu să înveți ceva nou și mai ales fiindcă încurajăm și susținem educația continuă a adulților; stART = ca o abreviere a străzii Artei; Privește arta și gândește. Ascultă pentru că se referă la ascultare activă, care e parte din procesul unui dialog și din procesul prin care se fac multe exerciții de gândire activă.





Fundaţia      
Echipă      
Parteneri      
Presa      
Ediţia 2015      
Ediţia 2017      
Ediţia 2019      
Contact      
                    
logo Bienala Art Encounters conceput în studioul de design Synopsis | logo Bienala 2021 conceput de Alice Voinea
   
Fundaţia      
Echipă      
Parteneri      
Presa      
Ediţia 2015      
Ediţia 2017      
Ediţia 2019      
Contact